expozitie

27 Oct - 06 Nov

Urania Palace
str. Horea nr. 4
de la 12 AM la 8 PM

Post Industrial Stories

Ioana Cîrlig

A absolvit Imagine de Film în București și a lucrat 4 ani ca fotojurnalist pentru ziarul „Ziua” și pentru agenția de presă NewsIn. Din 2012 este freelancer și lucrează  la proiecte personale de fotografie documentară și la assignmenturi comerciale, precum și ca editor de fotografie stock.  După o documentare de 3 ani prin zonele miniere ale României, în noiembrie 2015 a publicat albumul de fotografie „Post-Industrial Stories”. Fotografiile Ioanei au fost expuse în New York, Vancouver, Seoul, Londra, Venetia, Amsterdam și în România, București, Cluj, Bistrița, Blaj. Proiectele ei au fost recunoscute în diferite competiții de fotografie și fotojurnalism: premiul Superscrieri pentru Fotojurnalism, Fotofilmic Travelling Exhibitor 2015, locul 2 la Lensculture Exposure Awards 2014, locul 1 la Media Engagement in Development Issues and Promotion Photography Competition în 2009, Honorable Mention la European Central Bank Annual Photography Award în 2009, locul 1 la National Geographic Romania Photo Contest, categoria “Oameni”.

Proiectele personale au fost publicate în reviste din toată lumea: Inge Morath Magazine, Lensculture, L’Oeil de la Photographie, F-Stop Magazine, Archivo, Incandescent Zine, worldwide issues of Vice, Internazionale Magazine, National Geographic, Lucida Magazine etc; și din România: Dilema Veche, Jurnalul Național, Adevărul, Mediafax, Inquam Photos, Love Issue, Arhitectura, Igloo, Modernism, DOR, Casa Jurnalistlui, Think Outside the Box, Ziare.com etc.

Marin Raica

Am fotografiat pentru prima dată în 1996, an în care am început să frecventez cursurile Școlii de Arte din Alba Iulia, secția Foto-Video, pe care am absolvit-o în 1999.

A lucrat ca fotograf timp de opt ani la ziarul de mare tiraj Jurnalul Național, unde am fotografiat în multe medii și situații, având subiecte cu deadline strict dar și reportaje mai elaborate. În această perioadă am co-semnat șapte albume de fotografie („Fotografie de Jurnal”- 2004, 2005, 2006, 2007, 2008; „România între ape”-2005; „Lumea interzisă”-2006).

Din anul 2011 am început să lucrez ca fotograf liber profesionist și să mă ocup de proiecte foto personale.

Plecând de la idea că nu există trăsături pre-definite ale nației, ci doar moduri de a gândi în schimbare, am început proiectul ”Like A Family” pentru a explora fotografic noile diviziuni ale societății românești în perioada de tranziție spre capitalism.

Un an mai tarziu am început proiectul de fotografie documentară Post-Industrial Stories, împreună cu fotografa Ioana Cîrlig. Ca modalitate de lucru am ales să locuim în câteva zone intens industrializate în perioada comunistă și să observăm efectele dezindustrializarii și schimbările care s-au produs sau care sunt pe cale să se producă în cadrul comunităților de pe lângă centrele industriale. În noiembrie 2015 am publicat albumul de fotografie „Post-Industrial Stories”.

Post-industrial Stories este un proiect de lungă durată realizat de fotografii români Ioana Cîrlig şi Marin Raica. Proiectul explorează viaţa din comunităţile monoindustriale, cu o atenţie aparte pentru schimbările de peisaj, relaţia dintre om şi mediul său înconjurator, relaţia dintre om şi locul de muncă de o viaţă.

România a fost puternic industrializată în cei peste 40 de ani de comunism. Fiecare oraş a avut un centru industrial, iar locuitori din zone rurale au fost mutaţi pentru a urbaniza zone din jurul minelor si fabricilor. Complexe industriale gigantice au fost construite în zone rurale, schimbând complet peisajul. Muncitorii din fabrică şi minerii erau mândria patriei, idealizaţi şi portretizaţi ca eroi.

Comunităţile monoindustriale suferă o decadere după pierderea activităţii principale. Totul obişnuia să se învârtă în jurul centrului industrial. Toată lumea muncea acolo, serbările populare, evenimentele sportive şi culturale erau finanţate si organizate de către centrul industrial. În majoritatea centrelor monoindustriale, nu au mai apărut locuri noi de muncă după dispariţia sau închiderea centrului industrial. Aceasta este o situţie comună în România, una care afectează o mare parte a populţiei. În Noiembrie 2015  a fost publicat albumul Post-Industrial Stories.